432

- Dragă Blog...
- Zi-mi pe nume: Grigore, mă rugă blogul.
Era ora doişpe şi ceva dimineaţa, abia mă trezisem, băusem un ness, căutasem ceva de mâncare, nu-mi plăcuse nimic din ce văzusem în bucătărie, mă aşezasem în faţa computerului cu o senzaţie de neîmplinire, de parţialitate.
- Bine. Deci: dragă Grigore...
- Da, zise blogul.
- Nu mă întrerupe. Dragă Grigore, am văzut acum câteva...
- Scuze, zise blogul, am doar o mică întrebare: ce e muzica asta care se aude la tine?
- Celentano, am zis. Adriano Celentano. Un italian. Albumul e din anii 60...
- Aha, mersi. Gata, acuma tac.
- Ok, am zis. Cum spuneam: acum câteva zile am văzut 432, filmul lui Mungiu. Adică am încercat să-l văd, l-am oprit după douăzeci de minute, era foarte plictisitor...
- De ce? întrebă Grigore.
- Pentru că... pentru că ştiam ce avea să se întâmple, nu mă interesa din cale afară, şi pe deasupra totul se întâmpla foarte încet. Dar nu de aia l-am oprit; am mai văzut filme plictisitoare, mă descurc... Nu, problema este că filmul ăsta este foarte, foarte prost. Mai ales actorii. Adică actriţele, că n-am ajuns până la intrarea lui Vlad Ivanov. Am dat fast forward şi m-am uitat şi la scena cu el, recunosc, dar fetele alea două joacă atât de prost încât Ivanov nici nu se vede. Vorbesc prea repede, de parcă regizorul le-ar fi zis "avem peliculă pentru 120 de minute, dar text pentru 160", cu o intonaţie aiurea, nici un om normal nu vorbeşte aşa. Şi caracterele, cel puţin ăla interpretat de fata care arată cât de cât ok, Găbiţa, dar de fapt şi celălalt, nu sunt credibile. Nu intru în amănunte, dragă Grigore, dar dacă pe mine, ca simplu spectator, Găbiţa mă scoate din sărite după două minute, atunci cealaltă fată, care trăieşte cu ea de vreme bună, se pare, ar fi trebuit s-o omoare de mult...
- Aha, zise Grigore.
Nu-l interesa de loc.
- Bine bă, am zis supărat. Atunci nu-ţi mai povestesc nimic.
Grigore adormise. "Aha"-ul de mai dinainte fusese de fapt doar un sforăit.