432

- Dragă Blog...
- Zi-mi pe nume: Grigore, mă rugă blogul.
Era ora doişpe şi ceva dimineaţa, abia mă trezisem, băusem un ness, căutasem ceva de mâncare, nu-mi plăcuse nimic din ce văzusem în bucătărie, mă aşezasem în faţa computerului cu o senzaţie de neîmplinire, de parţialitate.
- Bine. Deci: dragă Grigore...
- Da, zise blogul.
- Nu mă întrerupe. Dragă Grigore, am văzut acum câteva...
- Scuze, zise blogul, am doar o mică întrebare: ce e muzica asta care se aude la tine?
- Celentano, am zis. Adriano Celentano. Un italian. Albumul e din anii 60...
- Aha, mersi. Gata, acuma tac.
- Ok, am zis. Cum spuneam: acum câteva zile am văzut 432, filmul lui Mungiu. Adică am încercat să-l văd, l-am oprit după douăzeci de minute, era foarte plictisitor...
- De ce? întrebă Grigore.
- Pentru că... pentru că ştiam ce avea să se întâmple, nu mă interesa din cale afară, şi pe deasupra totul se întâmpla foarte încet. Dar nu de aia l-am oprit; am mai văzut filme plictisitoare, mă descurc... Nu, problema este că filmul ăsta este foarte, foarte prost. Mai ales actorii. Adică actriţele, că n-am ajuns până la intrarea lui Vlad Ivanov. Am dat fast forward şi m-am uitat şi la scena cu el, recunosc, dar fetele alea două joacă atât de prost încât Ivanov nici nu se vede. Vorbesc prea repede, de parcă regizorul le-ar fi zis "avem peliculă pentru 120 de minute, dar text pentru 160", cu o intonaţie aiurea, nici un om normal nu vorbeşte aşa. Şi caracterele, cel puţin ăla interpretat de fata care arată cât de cât ok, Găbiţa, dar de fapt şi celălalt, nu sunt credibile. Nu intru în amănunte, dragă Grigore, dar dacă pe mine, ca simplu spectator, Găbiţa mă scoate din sărite după două minute, atunci cealaltă fată, care trăieşte cu ea de vreme bună, se pare, ar fi trebuit s-o omoare de mult...
- Aha, zise Grigore.
Nu-l interesa de loc.
- Bine bă, am zis supărat. Atunci nu-ţi mai povestesc nimic.
Grigore adormise. "Aha"-ul de mai dinainte fusese de fapt doar un sforăit.

Turn back time

De fapt, de ce nu mai scrie nimeni poezii patriotice? De ce nu se mai ţine Cântarea României? Nu ne mai iubim ţara? Nu ne mai place s-o cântăm? Nu-i într-un fel păcat? Tare aş vrea să aud, măcar o dată

"Ne eşti conducător iubit, Traian Băsescu,
Şi navigăm sub steagul tău neînfricaţi..." (etc.)

Propun, aşadar.

Locul doi

Am uitat să menţionez că acum un an am trimis un scenariu la concursul de scenarii din cadrul TIFF. Nu am câştigat, din păcate, dar am ieşit pe locul doi, ceea ce a dus la apariţia scenariului pe liternet.ro . Mai precis aici:

http://editura.liternet.ro/carte/244/Iulia-Rugina-Oana-Rasuceanu-Ana-Agopian-Alex-Tocilescu/Captivi-de-Craciun--Diapozitiv.html

Da, şi?
Şi nimic.

Ce? Cui?

Cam părăginit blogul ăsta, mormăi eu sorbind o gură de cafea. Da' nu-i păcat? Atâta spaţiu care stă gol, şi când te gândeşti că copiii din Africa n-au nici pâine, nici grăunţe, darmite un blog personal... Şi ce să fac, mă întreb. Să scriu ceva serios nu vreau, că mi-e lene. Bine, îmi zic, să ofer atunci lumii o poezie. Iat-o:


Poezie

Am o stea în buzunar

Am o buză în pahar

Am o faţă de tâlhar

Am o marcă şi-un dolar

Şi în submarin solar

Plutesc singur prin estuar

Ca-n tabloul lui Renoir.

Termin poezia. Şi acum? Bănuind că vorbesc singur, sau în cel mai bun caz cu masca în care scriu, mă dau bătut pe noaptea de azi. Noapte bună, Alex, îmi zic.
Noapte bună, îmi răspund.