Nunta mută

Nu-i frumos, dar nu mă pot abţine.
În zilele următoare va apărea pe marile ecrane Nunta mută, filmul de debut al lui Horaţiu Mălăele.
Am văzut filmul în august. Cineva face rost de DVD de la Castel, ne adunăm câţiva, mâncăm nişte spaghetti, bem nişte vin, se porneşte instalaţia. Vedem următoarele:

O echipă de filmare: un operator, un băiat cu sunetul, un reporter, alţi băieţi. Merg cu microbuzul pe un drum. Opresc. Urcă George Mihăiţă. Zice o glumă. Se râde. Zice altă glumă. Se râde iar. Zice o a treia, patra, cincea, şasea, şaptea, opta glumă. Se râde în prostie. E clar: vedem o comedie.
Drumul microbuzului continuă. Ajunge undeva: un câmp. Nişte ruine industriale, o fostă fabrică, ceva. Din ruine apar nişte babe îmbrăcate în negru. Ameninţătoare. Echipa de filmare coboară din microbuz. Reporterul se uită într-o direcţie anume, vede ceva ciudat. Nu vom afla niciodată ce. Nu mai este comedie. Silent Hill, X-Files, pare să fie un film de groază. George Mihăiţă este primarul ruinelor, sau al unui sat din apropiere. Începe să povestească. Flash-back:
Anii 50. Unul şi una se fut în câmp. Nişte alţii se uită la ei: un pitic, un băiat cu o bicicletă, un copil. În fine, nu contează. Filmul continuă. Părinţii fetei vor ca ea să se căsătorească cu băiatul, că deh, aşa se cade, suntem la ţară. Acţiunea se mută într-un bar, o crâşmă sătească. Unii stau de vorbă la o masă. La altă masă, curva satului, îmbrăcată aiuritor, fără vreo legătură cu ceva, emite din când în când o filozofie. Din păcate, nu se înţelege absolut nimic, pentru că responsabilul cu sunetul este surd sau mort, ca la mai toate filmele româneşti. Ok. Lumea râde. Intră cineva şi ţipă. Lumea râde. Ăla ţipă iar (este, bănuiesc, tatăl băiatului care a futut-o pe fată, sau poate tatăl fetei, nu contează, toţi arată la fel). Se râde din nou. Alt urlet, alte hohote de râs. Who cares, sonorul este de căcat, repet. Spectatorul se enervează. Se întreabă cât a costat filmul (1,5 milioane de Euro, cică). Se întreabă dacă să plece, sau să arunce televizorul pe geam. Se linişteşte. Continuă să urmărească acţiunea (atât cât se înţelege, adică nimic).
Ok. Ăia de la masă cad la învoială: să fie nuntă! În sat apare un circ. Moment Fellini, doar că Fellini de români, cu români şi pentru români. Adică ridicol. Circul stă o noapte, apoi pleacă. Spectatorul respiră uşurat. Odată cu circul pleacă şi piticul din sat. So what. So fucking what. So nimic, pentru că aflăm că o fată din sat, care reprezintă Inocenţa, a fost violată şi ucisă. De cine? De cine? Păi, de un ofiţer sovietic, pentru că în mâna fetei se află o insignă sovietică. Aha. Şi circul? Ce legătură avea circul, şi cu ce? Niciuna, cu nimic. Şi fata? De ce ne pasă de ea? Păi nu ne pasă.
Bine.
Începe nunta. Sau nu începe: primarul satului vine însoţit de un ofiţer rus (bou să fii şi să nu-ţi dai seama că ăla a omorât Inocenţa). A murit Stalin, zice rusul, deci de azi înainte, timp de zece zile, va fi doliu naţional. Păi am tăiat porcul, spune tatăl mirelui sau al miresei, se strică până atunci, am fiert sarmalele, am jupuit puii...
Rusul, nimic. Niet Baieram. Şi pleacă.
Nunta se mută într-un grajd sau o altă încăpere mare şi fără rost. Nu se vorbeşte. Jocul este mut, ca la mimă. Într-un fel e bine, pentru că sonorul este de căcat, cum am mai spus, deci mai bine fără. În fine, scripcarii cântă pe muţeşte, cineva trage o băşină fără zgomot, etc.
La un momentdat, tatăl mirelui (sau al miresei) se ridică în picioare.
- Nuntă, băăăăăăăăăăiiiiiii!, strigă.
Şi începe nunta, vorbe, muzică, dansuri, balamuc. De afară se aude un huruit. "Un tanc", zice spectatorul. Interpreţii nu-şi dau seama ce se întâmplă. Ce o fi huruitul ăla? "Un tanc, bă, în pula mea!!!!", le spune spectatorul. Ei, nimic.
Şi bineînţeles că un tanc pătrunde prin zid. Apar soldaţii ruşi sau ce-or fi, palme, pumni, împuşcături, toţi bărbaţii din sat sunt arestaţi şi, ulterior, ucişi. Femeile rămân toate văduve.
Ne întoarcem în prezent. Una dintre babele care se apropie de echipa de filmare este chiar mireasa. Ne dăm seama după un detaliu atât de cretin încât nu îl pot numi. Reporterul vrea să îi ia un interviu, dar baba este surdă.
The end.

Pe bune.
Nu, filmul nu este prost.
Este jenant. Mi-a fost tot timpul ruşine pentru toţi cei care au participat. Îmi pare rău pentru ei. Îmi pare rău pentru mine. Îmi pare rău pentru cele 1,5 milioane de Euro.
Chiar îmi pare rău.

Elbow

Văd cam două-trei concerte pe an. Uneori mai puţine, depinde de an. Ieri am fost la Elbow. Elbow sunt nişte băieţi din Manchester, probabil ceva mai în vârstă decât mine. Concertul, superb. Cea mai bună piesă, "Leaders of the Free World", în care este vorba despre George W. Bush. De rău, bineînţeles. Şi totuşi a fost ok. Ei au o părere, eu alta, dar a fost ok. Mă aşteptam să mă revolt, dar nu m-am revoltat. Democraţie. Ei cu părerea lor, eu cu a mea.
Recomand. Şi Elbow, şi democraţia.

Deci

Deci nimic. Nu mai incepeţi propoziţiile cu "deci". Nu se poate vorbi aşa. Nu se poate scrie aşa. Nu e corect. Nu e frumos. Nu e sănătos. Raţionaţi înainte de a vorbi sau scrie.
Vă rog frumos.