Să comparăm cariera unei formaţii oarecare cu o pulă. În tinereţe, stă sculată mai mereu, vrea să experimenteze, să intre în locuri, să fie suptă... în fine, nu se poate plânge de lipsă de activitate (chiar dacă aceasta implică mâna posesorului pulii). Anii trec, pula se maturizează, mai mult se pişă decât se fute, pielea se zbârceşte, sperma devine o zeamă apoasă, urât mirositoare. În cele din urmă, pula nu mai foloseşte la nimic, urina părăseşte corpul printr-un tub, pula ar putea fi tăiată şi aruncată la gunoi, dacă posesorul nu ar fi ataşat sentimental de ea.
Ei, cam aşa e şi cu formaţiile rock: Rolling Stones, rămăşiţele de la Led Zep, babacii care au fost Pink Floyd (şi care au început şi ei să moară), Ozzy Osbourne... n-are rost să-i mai înşir pe toţi.
Cam pe acest făgaş intrase şi Metallica: în Anii 80, glorie, forţă, inspiraţie, talent, sudoare - pe scurt, cea mai bună formaţie de metal. Ajungem în 91: albumul Metallica (de altfel foarte bun) conţine deja balade, mult mai puţine solouri, producţia e destul de mainstream. Mulţi din fanii vechi întorc, scârbiţi, spatele formaţiei. Apar fani noi, nu neapărat rockeri, dar le place Nothing Else Matters, le place The Unforgiven, în fine, nişte baladişti, care de altfel ascultă şi Scorpions, şi GNR.
Bun. Anii trec. Metallica scot alte albume: Load, Reload, St. Anger. Fiecare mai prost, mai apos, mai domol decât cel dinainte. Lumea se prinde că formaţia e pe cale să dea colţul, fiind deja o umbră, o fantomă, total lipsită de importanţă. Un tâmplar le pregăteşte coşciugul, un sculptor face o piatră de mormânt. RIP Metallica, scrie pe ea.
2008. Cei de la Metallica sunt conştienţi de situaţie. Se adună în studio, lucrează la următorul album. Au schimbat producătorul, înlocuindu-l pe Bob Rock, cel care a produs ultimele patru albume, cu Rick Rubin, cel care la readus la viaţă pe Johnny Cash (American Recordings, 1994), i-a produs pe Slayer, Beastie Boys, Run DMC şi, last but not least, genialul Blood Sugar Sex Magik, al Red Hot Chili Peppers.
Şi ce zice Rubin? Back to basics, băieţi. Pe cine interesează lăbărelile voastre, balade, miorlăieli, plângăciuni? Pe mine nu. Vreau solouri, vreau cântece care să ţină opt-nouă minute, vreau forţă, violenţă, vreau muzică pe care să-mi bat nevasta, copiii, vecinii, părinţii, vreau heavy metal, bă băieţi.
Acum, Metallica ar fi putut fi deja morţi pe dinăuntru, ar fi putut fi nişte carcase cu chitări atârnate de gâturi, i-ar fi putut trage un şut în cur producătorului, ar fi putut zice "nu, noi vrem să fim populari şi iubiţi, să vină copii de 14 ani la concertele noastre, vrem să fim Britney Spears a hard rock-ului".
Dar nu. Oamenii au băgat sculele în priză, şi-au acordat instrumentele, s-au lins pe buze, toboşarul a bătut de două ori bass drum-ul şi s-au pus pe treabă.
Rezultatul este Death Magnetic, cel mai tare, rapid şi brutal album de la ...And Justice For All încoace. Dacă vă place Metallica (albumul, ăla cu coperta neagră şi care începe cu Enter Sandman), nu-l luaţi. Dacă nu, da.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
De ce nu ma mir ca toate-s pula si pula e-n toate? Simplu, pentru ca sint la tine pe blog. Whatever...nu sint fan Metallica, deci sint off-topic, vroiam sa-ti las o poezie si un link.
ReplyDeleteIata linkul http://www.tiuk.reea.net/
si, de asemeni, poezia :
covrigei proaspeti - 01
covrigeii sunt buni
fiindca ma mai suni
covrigeii sunt proaspeti
fiindca am oaspeti
covrigeii sunt copti
fiindca ma mai suporti
covrigeii sunt gustosi
fiindca suntem sanatosi
covrigeii s-au intarit
fiindca te-ai logodit
covrigeii sunt reci
fiindca esti un curvar imputit
nu mai stiu cum sunt covrigeii
dar mi-ar placea sa te impusc in ceafa ca pe o jigodie
sa te spintec sa te fac bucati si sa te dau la porci
sa putrezesti in pace si intelegere cu satana
cu alte cuvinte da-i in mortii ma-si de covrigei
ca sunt al dracu’ de nervoasa
de Mitos Miclausan
Nici eu nu sunt, de fapt, fan Metallica. Am tinut insa sa remarc ca albumul este bun. I-as da trei stele din cinci, daca as da stele (poate o sa dau candva, trebuie sa ma consult cu niste experti). Hai doua stele si jumatate, pentru ca trei stele ar primi...
ReplyDeleteNu, e prea complicat, sunt prea multe de spus despre stelele astea. O sa revin, poate.
M-am uitat pe tiuk, stiu site-ul, il verific din cand in cand, uneori au chestii ok.
Poezia o inteleg, scriam si eu de-astea acum cativa ani. Seamana cu versurile unui cantec al lui Alifantis, nu mai stiu cum se cheama cantecul, la sfarsit Alifantis maraie suparat "Compot! Vreau compot!".
Slava lui google, am aflat in numai cinci minute ca piesa se numeste Balada Spotului Publicitar, versuri de Toni Grecu, de pe albumul Ia Toji Baladist, 1993 (pe care de altfel este si Balada Tocilescului, versuri de Alexandru Tocilescu, deci taica-meu). Cantecul poate fi ascultat aici:
http://www.radio3net.ro/sp2/db_artisti.php?cx=list_piese&id_album=618#p_player3194
PS: De ce sa scriu despre Septembrie? E o luna ok, dar mult sub August, Decembrie si Martie (si ce ploi misto sunt in Martie! Ce noroaie se formau pe vremuri in Kiseleff! Ah!).
hm, eu n-am ascultat albumul asta, da productiile lui rick rubin merg cam pe acelasi sistem, inviat mortii, care ramin morti, desi chipurile incep sa miste si sa manifeste nitica vigoare -artificiala - fiindca-i pe baza de implant; asa a fost si cu johnny cash si cu neil diamond, cum o sa iasa din dieta lui rick rubin, cum o sa se flescaiasca, de-aia cred ca n-o sa ascult Lp-ul asta;
ReplyDeleteapropo de postul tau de mai sus: la mine albumul anului e chiar real emotional trash