Schimbare

Din motive oarecare, renunţ la blogul ăsta părăsit şi deschid unul nou pe wordpress, că e mai frumos acolo, norii sunt mai pufoşi, statisticile mai concluzive:

http://tocilescu.wordpress.com/

Detaliu

Scriam mai jos că lansez nişte carte la Bookfest. Afirmaţia rămâne valabilă. O întregesc, fiind un tip căruia îi plac exactitatea, precizia, Pixies şi clătitele, cu un detaliu: standul editurii Paideia poate fi găsit în pavilionul 17 şi se numeşte D02. Pe siteul Bookfest.ro poate fi găsit şi un plan, care însă mie personal nu îmi spune mai nimic. În fine. Intraţi în pavilionul 17, mergeţi până în fund şi luaţi-o la dreapta. Cam aşa ceva.

Standard

Presupunând prin absurd că cineva mai vizitează blogul ăsta din păcate mort, ţin să-l / s-o anunţ că eu exist, trăiesc, sunt chiar bine, scot o carte nouă pe 20 Iunie, ora 14, la Bookfest. Unde exact la Bookfest nu ştiu, dar cum cartea va apărea la editura Paideia, bănuiesc că tot acolo - adică la standul editurii - se va face şi lansarea, la care improbabilul vizitator al blogului este invitat cu dragă inimă. Încă n-am habar în ce va consta, şi mă tem că nu se va lăsa nici cu mâncare, nici cu alcool, dar eu totuşi vă invit. Dacă vreţi să mă intimidaţi, cereţi-mi un autograf. Mă voi înroşi şi voi începe să transpir.

Mai am de zis că cartea se numeşte Standard şi este compusă din 28 sau 29 de proze. Cel puţin jumătate dintre ele vor intra în istoria literaturii române. Doar una dintre ele conţine sex.

Poate ne vedem, sau nu.

Alex

Albumul anului trecut

Uite, banuiesc ca va intrebati sau v-ati intrebat sau va veti intreba la ce bun zic acum care este albumul anului, daca acum cateva luni postam o lista cu zece albume si ziceam ca nu ma pot decide care e mai bun.
Sau nu va intrebati, poate ca vi se rupe.
In fine.
Albumul anului este ala pe care l-am ascultat cel mai mult. Deci nu este Portishead-ul nou, care, desi bun, nu poate fi ascultat prea des, pentru ca duce la nebunie, sinucidere sau amandoua.
Totusi, Portishead sunt pe locul doi.

Pe unu: TV On The Radio, Dear Science. La ceva distanta de restul.
Pe doi, cum am zis, Portishead, Third.
Pe trei, aici e greu. Elbow, Breeders, The Black Keys sau The Walkmen? Aleg The Black Keys, mai ales pentru piesa Things Ain't What They Used To Be.
Daca The Black Keys sunt pe trei, atunci pe patru trebuie sa fie Elbow, pentru ca i-am vazut in concert.
Pe cinci, The Walkmen.
Pe sase, The Breeders.

Mai departe nu stiu. Ceilalti. Tindersticks, Stephen Malkmus, Vampire Weekend (dar nu sunt inca sigur daca chiar sunt buni, ramane de vazut. Cam seamana cu Strokes), Black Francis (sau Frank Black, cum va place), Cut/Copy (dance? Un album de dance? Da! Pentru ca imi permit si sa pun Daft Punk Alive 2007 in topul celor mai bune albume din 2007).

Si cateva dezamagiri: The Cure (banal), Oasis (banal), REM (ridicol, foarte. De aruncat la gunoi, de apasat pe "delete" sau de facut cadou unui om pe care il consideram inferior din toate punctele de vedere).

Sunt în continuare imbecil

Am spus deja aici că fac şi muzică? Nu, n-am spus. Spun acum: fac şi muzică. Sunt amator, adică ce fac sună cumva de parcă Sid Vicious ar încerca să cânte în română nişte piese inspirate de Radiohead. Sau cam aşa ceva. Pentru curioşi, câteva cântece se găsesc aici:

http://www.myspace.com/tocilescu

Accept şi laude, şi înjurături.

Nunta mută

Nu-i frumos, dar nu mă pot abţine.
În zilele următoare va apărea pe marile ecrane Nunta mută, filmul de debut al lui Horaţiu Mălăele.
Am văzut filmul în august. Cineva face rost de DVD de la Castel, ne adunăm câţiva, mâncăm nişte spaghetti, bem nişte vin, se porneşte instalaţia. Vedem următoarele:

O echipă de filmare: un operator, un băiat cu sunetul, un reporter, alţi băieţi. Merg cu microbuzul pe un drum. Opresc. Urcă George Mihăiţă. Zice o glumă. Se râde. Zice altă glumă. Se râde iar. Zice o a treia, patra, cincea, şasea, şaptea, opta glumă. Se râde în prostie. E clar: vedem o comedie.
Drumul microbuzului continuă. Ajunge undeva: un câmp. Nişte ruine industriale, o fostă fabrică, ceva. Din ruine apar nişte babe îmbrăcate în negru. Ameninţătoare. Echipa de filmare coboară din microbuz. Reporterul se uită într-o direcţie anume, vede ceva ciudat. Nu vom afla niciodată ce. Nu mai este comedie. Silent Hill, X-Files, pare să fie un film de groază. George Mihăiţă este primarul ruinelor, sau al unui sat din apropiere. Începe să povestească. Flash-back:
Anii 50. Unul şi una se fut în câmp. Nişte alţii se uită la ei: un pitic, un băiat cu o bicicletă, un copil. În fine, nu contează. Filmul continuă. Părinţii fetei vor ca ea să se căsătorească cu băiatul, că deh, aşa se cade, suntem la ţară. Acţiunea se mută într-un bar, o crâşmă sătească. Unii stau de vorbă la o masă. La altă masă, curva satului, îmbrăcată aiuritor, fără vreo legătură cu ceva, emite din când în când o filozofie. Din păcate, nu se înţelege absolut nimic, pentru că responsabilul cu sunetul este surd sau mort, ca la mai toate filmele româneşti. Ok. Lumea râde. Intră cineva şi ţipă. Lumea râde. Ăla ţipă iar (este, bănuiesc, tatăl băiatului care a futut-o pe fată, sau poate tatăl fetei, nu contează, toţi arată la fel). Se râde din nou. Alt urlet, alte hohote de râs. Who cares, sonorul este de căcat, repet. Spectatorul se enervează. Se întreabă cât a costat filmul (1,5 milioane de Euro, cică). Se întreabă dacă să plece, sau să arunce televizorul pe geam. Se linişteşte. Continuă să urmărească acţiunea (atât cât se înţelege, adică nimic).
Ok. Ăia de la masă cad la învoială: să fie nuntă! În sat apare un circ. Moment Fellini, doar că Fellini de români, cu români şi pentru români. Adică ridicol. Circul stă o noapte, apoi pleacă. Spectatorul respiră uşurat. Odată cu circul pleacă şi piticul din sat. So what. So fucking what. So nimic, pentru că aflăm că o fată din sat, care reprezintă Inocenţa, a fost violată şi ucisă. De cine? De cine? Păi, de un ofiţer sovietic, pentru că în mâna fetei se află o insignă sovietică. Aha. Şi circul? Ce legătură avea circul, şi cu ce? Niciuna, cu nimic. Şi fata? De ce ne pasă de ea? Păi nu ne pasă.
Bine.
Începe nunta. Sau nu începe: primarul satului vine însoţit de un ofiţer rus (bou să fii şi să nu-ţi dai seama că ăla a omorât Inocenţa). A murit Stalin, zice rusul, deci de azi înainte, timp de zece zile, va fi doliu naţional. Păi am tăiat porcul, spune tatăl mirelui sau al miresei, se strică până atunci, am fiert sarmalele, am jupuit puii...
Rusul, nimic. Niet Baieram. Şi pleacă.
Nunta se mută într-un grajd sau o altă încăpere mare şi fără rost. Nu se vorbeşte. Jocul este mut, ca la mimă. Într-un fel e bine, pentru că sonorul este de căcat, cum am mai spus, deci mai bine fără. În fine, scripcarii cântă pe muţeşte, cineva trage o băşină fără zgomot, etc.
La un momentdat, tatăl mirelui (sau al miresei) se ridică în picioare.
- Nuntă, băăăăăăăăăăiiiiiii!, strigă.
Şi începe nunta, vorbe, muzică, dansuri, balamuc. De afară se aude un huruit. "Un tanc", zice spectatorul. Interpreţii nu-şi dau seama ce se întâmplă. Ce o fi huruitul ăla? "Un tanc, bă, în pula mea!!!!", le spune spectatorul. Ei, nimic.
Şi bineînţeles că un tanc pătrunde prin zid. Apar soldaţii ruşi sau ce-or fi, palme, pumni, împuşcături, toţi bărbaţii din sat sunt arestaţi şi, ulterior, ucişi. Femeile rămân toate văduve.
Ne întoarcem în prezent. Una dintre babele care se apropie de echipa de filmare este chiar mireasa. Ne dăm seama după un detaliu atât de cretin încât nu îl pot numi. Reporterul vrea să îi ia un interviu, dar baba este surdă.
The end.

Pe bune.
Nu, filmul nu este prost.
Este jenant. Mi-a fost tot timpul ruşine pentru toţi cei care au participat. Îmi pare rău pentru ei. Îmi pare rău pentru mine. Îmi pare rău pentru cele 1,5 milioane de Euro.
Chiar îmi pare rău.

Elbow

Văd cam două-trei concerte pe an. Uneori mai puţine, depinde de an. Ieri am fost la Elbow. Elbow sunt nişte băieţi din Manchester, probabil ceva mai în vârstă decât mine. Concertul, superb. Cea mai bună piesă, "Leaders of the Free World", în care este vorba despre George W. Bush. De rău, bineînţeles. Şi totuşi a fost ok. Ei au o părere, eu alta, dar a fost ok. Mă aşteptam să mă revolt, dar nu m-am revoltat. Democraţie. Ei cu părerea lor, eu cu a mea.
Recomand. Şi Elbow, şi democraţia.

Deci

Deci nimic. Nu mai incepeţi propoziţiile cu "deci". Nu se poate vorbi aşa. Nu se poate scrie aşa. Nu e corect. Nu e frumos. Nu e sănătos. Raţionaţi înainte de a vorbi sau scrie.
Vă rog frumos.